Vremea la:
azi /      maine /
Curs:
EURO: 4,4549       USD: 3,2121
 
Login primari
 
Am uitat parola
 
 
 
-    

CLM Arad a aprobat acoperirea, din excedentul bugetar, a pierderilor inregistrate de CET

Viceprimarul Bognar Levente

Consiliul Local Municipal (CLM) Arad a aprobat pe 5 martie, cu majoritate de voturi, acoperirea pierderilor CET Hidrocarburi SA, în cuantum de aproape de 11,543 milioane de lei, din excedentul bugetului local.

Consilierul local Florin Stana (USR) a susţinut că, într-adevăr, aceşti bani trebuie alocaţi CET, dar că trebuie ţinut cont de faptul că aceştia sunt plătiţi de arădeni, pentru acoperirea pierderilor unui serviciu de care beneficiază doar o treime dintre locuitori. El le-a cerut colegilor din CLM să se gândească la faptul că poate nu toţi arădenii sunt de acord cu acest lucru. Totodată, a opinat că trebuie depolitizat managementul CET şi, eventual, restructurate funcţiile din cadrul acestuia.

În replică, viceprimarul Bognar Levente a spus că sunt totuşi aproximativ 30.000 de locuinţe din municipiu racordate la sistemul de termoficare centralizată iar municipalitatea nu poate lăsa fără căldură aceste locuinţe. Apoi a făcut o paralelă cu subvenţiile acordate de Primărie pentru transportul în comun, de care nu beneficiază toţi arădenii, ci doar cei care călătoresc cu tramvaiul sau autobuzul prin oraş.

Liderul grupului consilierilor PSD-ALDE, Beniamin Vărcuş, a afirmat că CLM este pus în faţa faptului împlinit, deoarece pierderile există şi trebuie asumate. Vârcuş a amintit o propunere veche de mai bine de un an, aceea de a înfiinţa o comisie de anchetă a activităţii CET, din care să facă parte reprezentanţi ai tuturor partidelor politice.

Propunerea consilierului local PSD a fost taxată de preşedintele de şedinţă, liberalul Bogdan Boca, care a spus că înfiinţarea unei comisii de anchetă îl duce cu gândul la anii ’50. Totodată l-a invitat pe consilierul social-democrat să se implice în problema CET-ului prin ocuparea locului de reprezentant al CLM în Adunarea Generală a Acţionarilor, loc rămas liber după recenta demisie a consilierului ALDE Ionel Ciupe.

Consilierul independent Marin Lupaş a cerut, în mod retoric, explicaţii în privinţa investiţiei de 50 de milioane de euro care ar fi trebuit derulată la CET, dar şi despre pierderea a 12,5 milioane de euro.

Răspunsul dat de directorul CET a cuprins numeroase detalii tehnice, motiv pentru care viceprimarul Călin Bibarţ a intervenit pentru a clarifica subiectul, afirmând că guvernul nu a mai dorit să finanţeze investiţia.

Înaintea votului final, consilierul local Ionel Ciupe a propus predarea CET către Ministerul Energiei, în contextul în care acoperirea pierderilor CET înghite 15% din bugetul Aradului.

“Vă daţi seama câţi bani se vor economisi? Faceţi o propunere şi o votăm şi atunci vom degreva bugetul municipiului de foarte multe cheltuieli’, a concluzionat Ionel Ciupe. În cele din urmă, consilierii locali au aprobat acoperirea pierderilor înregistrate de SC CET Hidrocarburi SA Arad, cu suma de 11.542.716,83 lei, cu respectarea schemei de ajutor de stat aprobată prin Ordinul comun nr.1.121/1.075/2014 al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi al Ministerului Finanţelor Publice.

Suma va fi plătită din excedentul bugetului local al municipiului Arad, în două tranşe, 7.000.000 lei urmând să fie plătiţi până în data de 9 martie şi restul de 4.542.716,83 lei – până la 9 aprilie. AGERPRES

06.03.2018
118 vizualizari
+ SHARE   
 
0 comentarii
 


 


 
Informatii din Crişana

Get Adobe Flash player


Get Adobe Flash player

 
 
Ultimele videouri Domnule Primar
 
 
Cauta sesizari
Sesizari din judetul:
 
 
Cauta dupa cuvantul:
 
Cauta sesizarea cu codul:
 
Primarii partenere
 
Bloguri
 
 
 
Copyright © 2018 DomnulePrimar.ro
Web Design - Direct Design