Vremea la:
azi /      maine /
Curs:
EURO: 4,4549       USD: 3,2121
 
Login primari
 
Am uitat parola
 
 
 
-    

Cererea ANI de repunere pe rol a dosarului in care primarul din TEIUS a contestat raportul de incompatibilitate, respinsa la Curtea de Apel

Mirel Halalai

Curtea de Apel Alba Iulia a respins o cerere a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) privind repunerea pe rol a cauzei în care primarul oraşului Teiuş, Mirel Hălălai, a contestat în instanţa de contencios administrativ raportul prin care a fost identificat în incompatibilitate.

Procesul este suspendat din octombrie 2015 pentru că a existat o anchetă penală, finalizată cu trimiterea în judecată a primarului. Reprezentanţii ANI au solicitat continuarea procesului civil pe motiv că în dosarul penal s-a pronunţat instanţa de fond, Judecătoria Aiud. Curtea de Apel nu a fost, însă, de acord cu această cerere.

”Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de pârâta Agenţia Naţională de Integritate. Menţine măsura suspendării cauzei, dispusă prin Încheierea de şedinţă din data de 21.10.2015”, se susţine în minuta deciziei de la Curte.

Argumentul instanţei este că procesul penal nu este încă finalizat, cauza aflându-se în prezent chiar pe rolul Curţii de Apel. Pe fond, primarul Mirel Hălălai a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere şi interdicţia de a mai ocupa o funcţie publică timp de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese. 

Potrivit raportului ANI din 2015, „în perioada exercitării mandatului de primar, Mirel Hălălai a încheiat un număr de 10 contracte şi un act adiţional cu S.C. Dami Prod S.R.L., societate comercială în cadrul căreia acesta a deţinut calitatea de asociat (în perioada 23 noiembrie 1994 - 10 iulie 2012), precum şi funcţiile de director general şi administrator (în perioada 13 ianuarie 2010 - 25 iunie 2012), iar soţia sa deţine funcţia de contabil începând cu data de 10 martie 2009”. În baza contractelor şi a actului adiţional, Primăria Oraşului Teiuş a efectuat plăţi de peste 100.000 de lei către fosta firmă a primarului, scrie Adevarul.

28.03.2018
168 vizualizari
+ SHARE   
 
0 comentarii
 


 


 
Informatii din judetul tau

Get Adobe Flash player


Get Adobe Flash player

 
 
Ultimele videouri Domnule Primar
 
 
Cauta sesizari
Sesizari din judetul:
 
 
Cauta dupa cuvantul:
 
Cauta sesizarea cu codul:
 
Primarii partenere
 
Bloguri
 
 
 
Copyright © 2018 DomnulePrimar.ro
Web Design - Direct Design