Vremea la:
azi /      maine /
Curs:
EURO: 4,4549       USD: 3,2121
 
Login primari
 
Am uitat parola
 
 
 
-    

Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis incetarea procesului penal impotriva fostului primar al municipiului CRAIOVA, Antonie Solomon

Antonie Solomon

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis marţi încetarea procesului penal împotriva fostului primar al municipiului Craiova Antonie Solomon, ca urmare a prescrierii faptelor, într-un dosar legat de retrocedarea ilegală a unui imobil. Iniţial, în decembrie 2016, Curtea de Apel Craiova l-a achitat pe Antonie Solomon pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, alături de două angajate din Primăria Craiova, Carmen Liana Grigorie şi Nicoleta Miulescu.

La apel, Instanţa supremă a decis schimbarea încadrării juridice a faptelor de care erau acuzaţi cei trei - din infracţiunea de abuz în serviciu în infracţiunea de neglijenţă în serviciu -, însă judecătorii au constatat că faptele s-au prescris, astfel încât a fost încetat procesul penal.

Pe de altă parte, judecătorii de la Instanţa supremă au decis restabilirea situaţiei anterioare comiterii infracţiunii, fiind anulată dispoziţia semnată în 2007 de Antonie Solomon de restituire în natură a unui imobil din Craiova.

Instanţa a lăsat nesoluţionată partea civilă a dosarului, iar Primăria Craiova are termen 30 de zile pentru a deschide un proces în instanţele civile în vederea recuperării prejudiciului.

Decizia este definitivă.

În decembrie 2014, fostul primar al Craiovei Antonie Solomon a fost trimis în judecată DNA pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

În acelaşi dosar au mai fost trimise în judecată Carmen Liana Grigorie, la data faptelor consilier juridic la Direcţia Contencios Juridic şi Asistenţă de Specialitate din cadrul Primăriei Craiova, pentru abuz în serviciu în formă continuată (2 acte materiale) şi Nicoleta Miulescu, secretar al municipiului Craiova, pentru abuz în serviciu.

Potrivit DNA, în cursul anului 2007, în calitate de primar al municipiul Craiova şi preşedinte al comisiei de aplicare a prevederilor Legii 10/ 2001, Antonie Solomon şi-a exercitat în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu cu prilejul emiterii unei dispoziţii de restituire în natură a unui imobil compus din teren în suprafaţă de 1.310 mp şi clădire în suprafaţă de 330 mp, situat în municipiul Craiova.

Procurorii susţineau că acest document a fost întocmit de Carmen Liana Grigorie fără a ţine seama că actele prezentate de persoana notificatoare nu cuprindeau motivele de fapt pe care se întemeiază cererile de restituire şi erau contradictorii, întrucât prezentau aspecte diferite, nefiind apte să demonstreze calitatea de moştenitor legal sau testamentar al acesteia, existenţa unui act de deposedare abuzivă sau să stabilească caracterul abuziv al preluării imobilului şi fără ca notificarea să fi fost examinată pe fondul ei şi să fi primit o propunere de soluţionare din partea comisiei interne de aplicare a prevederilor Legii 10/2001.

DNA mai arăta că Liana Grigorie a atestat faptul neadevărat că imobilul ar fi fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950, deşi era donat autorităţii publice locale prin act autentic.

Prin aceste demersuri, mai spuneau procurorii, s-a produs o pagubă în dauna Primăriei Craiova în valoare de 2.064.216 lei, echivalentul a 660.000 de euro, scrie Stiri pe surse.

22.03.2018
179 vizualizari
+ SHARE   
 
0 comentarii
 


 


 
Informatii din Oltenia

Get Adobe Flash player


Get Adobe Flash player

 
 
Ultimele videouri Domnule Primar
 
 
Cauta sesizari
Sesizari din judetul:
 
 
Cauta dupa cuvantul:
 
Cauta sesizarea cu codul:
 
Primarii partenere
 
Bloguri
 
 
 
Copyright © 2018 DomnulePrimar.ro
Web Design - Direct Design