Gabriel Mutu: Toate strazile secundare din Sectorul 6 vor avea sensuri unice
Gabriel Mutu a declarat că, de anul viitor, are în plan ca pe toate străzile secundare din Sectorul 6 să introducă sensuri unice de circulaţie a maşinilor, iar prima zonă unde vor fi implementate aceste sensuri unice va fi cartierul Militari. Astfel, a explicat primarul Sectorului 6, numărul locurilor de parcare ar putea creşte cu până la 30%, fiindcă şoferii vor putea lăsa maşinile pe ambele părţi ale drumului. Totodată, edilul a explicat şi planurile de investiţii pe care le are primăria în vederea amenajării unui centru medical destinat copiilor şi vârstnicilor precum şi construirea a două blocuri cu locuinţe sociale şi pentru tineri. Iar cu privire la parcul Drumul Taberei, Gabriel Mutu a dezvăluit că reamenajarea realizată cu bani de la Uniunea Europeană nu s-a realizat corect, astfel încât acum Primăria Sectorului 6 e obligată să restituie Ministerului Dezvoltării, din bugetul local, nu mai puţin de opt milioane de lei.
(07.09.2016)