Vremea la:
azi /      maine /
Curs:
EURO: 4,4549       USD: 3,2121
 
Login primari
 
Am uitat parola
 
 
 
-    

Investitii de 21 de milioane de euro in apa si canalizarea ONESTIULUI

Foto: Desteptarea

Compania care administrează în prezent sistemul de alimentare cu apă și rețeaua de canalizare a municipiului Onești, Regia Autonomă Județeană de Apă Constanța, va începe în acest an proiecte de investiții de circa 21 de milioane de euro pentru reabilitarea și modernizarea acestora. În jumătate de an de prezență, compania a investit deja aici aproape 1,7 milioane de euro. Consiliul Județean Bacău și Consiliul Local Onești vor acorda sprijinul lor proiectelor.

Declarațiile au fost făcute la o conferință de presă la care au participat Aurel Presură – director general adjunct la Regia Autonomă Județeană de Apă (RAJA) Constanța (cu atribuții de director general după numirea lui Felix Stroe în funcția de ministru al Transporturilor), Ion Preda – director de dezvoltare și fonduri europene al companiei, Sorin Brașoveanu – președintele Consiliului Județean (CJ) Bacău, și Nicolae Gnatiuc – primarul municipiului Onești. 

Tot ce am spus că vom face la Onești am făcut” – a spus Aurel Presură.

A fost reabilitată aproape integral Stația de tratare și depozitare a apei de pe dealul Cuciur (cu 1,45 de milioane de lei), a fost reabilitat sediul administrativ RAJA din Onești (cu aproape 807.000 de lei) și au fost făcute lucrări de construcții și instalații la două puncte termice din Onești (cu aproape 117.000 de lei). De asemenea, au fost contorizați integral consumatorii din Onești și numai pentru contorii din clasa de precizie s-au cheltuit aproape 1,265 de milioane de lei. Cu alte lucrări asemănătoare s-a ajuns la investiții de circa 1,675 milioane de euro.

Foarte important pentru operatorul de apă este să devină eficient – a declarat Aurel Presură. Ne-am propus, astfel, să facem investiții urgente, începute în acest an. Suntem într-o fază înaintată a studiilor pentru investiții. Sunt foarte multe probleme în sistemul de alimentare cu apă și canalizare al Oneștiului.

Este singurul oraș din țară în care presiunea în rețeaua de distribuție a apei este în jur de 8-9 atmosfere. Sunt construcții mai vechi de 60 de ani, ceea ce duce la dese avarii. Numai pe rețeaua de distribuție a apei avem 13,5 km de conducte vechi, care trebuie înlocuite.

Prioritatea noastră zero este să reducem presiunea în rețeaua de transport, proiect care va începe în maxim două luni, cu finanțare proprie”.

 Compania își propune să reducă presiunea apei la intrarea ei în oraș și să pună în funcțiune sisteme locale de ridicare a presiunii acolo unde sunt blocuri cu mai mult de patru etaje. În orice oraș – spun specialiștii de la RAJA -, presiunea normală trebuie să fie de maxim 2-3 atmosfere.

Reabilitările în sistemul de alimentare cu apă sunt prinse într-un proiect cu bani europeni și cofinanțare RAJA de 15%. În zona alimentării cu apă, orașul are o singură sursă de alimentare. Normal sunt cel puțin două. Oneștiul este, astfel, dependent de apa de la Compania Regională de Apă Bacău și are nevoie de o sursă alternativă. Investiția costă în jur de 6,4 milioane de euro.

Mai sunt, de asemenea, de reabilitat două rezervoare de apă în incinta de pe dealul Cuciur și este necesară sectorizarea alimentării cu apă, pentru că altfel dacă apare o avarie pe o stradă trebuie oprită apa pe alte 4-5 străzi. În sectorul de canalizare, se va reabilita zona industrială.

Se va construi o stație de epurare care să prelucreze atât apele menajere ale orașului, cât și pe cele industriale, cu o tehnologie performantă, cu filtru membrană, premieră în România. Investiția va costa 14-15 milioane de euro. În partea de extindere de canalizare se va ajunge la o rețea de 31,5 km, utilă pentru toți consumatorii. Centrul zonal Onești al RAJA Constanța administrează rețelele de apă și canalizare din Onești (inclusiv cartierele Slobozia și Borzești), dar și din comunele Gura Văii și Buciumi.

Noi acum actualizăm masterplanul, în care trebuie aprobată lista investițiilor și cred că masterplanul pe necesarul de apă potabilă va fi aprobat în prima ședință a Consiliului Județean din acest an. Investițiile propuse de RAJA în Onești sunt prioritare, iar noi le vom acorda tot sprijinul.”, a spus Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău. Desteptarea

09.01.2018
221 vizualizari
+ SHARE   
 
0 comentarii
 


 
Contacteaza primaria ta!
Pentru a vedea sesizarile dintr-o anumita localitate, selectati localitatea din lista de mai jos. Daca localitatea care va intereseaza nu exista in lista noastra, atunci trimiteti un mesaj la adresa info@domnuleprimar.ro cu numele localitatii, judetul din care face parte si datele de contact ale primariei.
Va multumim.

Bacau
Buhusi
Comanesti
Darmanesti
Moinesti
Onesti
Slanic Moldova
Targu Ocna


Legenda
primar care a raspuns la cel putin o sesizare.
primar care nu a raspuns la nici o sesizare.

Nu exista publicatii in judetul Bacău pentru ziua de azi.


 
Informatii din Bacău

Get Adobe Flash player


Get Adobe Flash player

 
 
Ultimele videouri Domnule Primar
 
 
Cauta sesizari
Sesizari din judetul:
 
 
Cauta dupa cuvantul:
 
Cauta sesizarea cu codul:
 
Primarii partenere
 
Bloguri
 
 
 
Copyright © 2018 DomnulePrimar.ro
Web Design - Direct Design