Vremea la:
azi /      maine /
Curs:
EURO: 4,4549       USD: 3,2121
 
Login primari
 
Am uitat parola
 
 
 
-    

Mandatul primarului din SEBIS a incetat, dupa ce ANI l-a declarat in stare de incompatibilitate

Gheorghe Petru Feies
Foto: aradon.ro

Mandatul primarului oraşului Sebiş, Gheorghe Petru Feieş, care a ocupat această funcţie timp de peste 20 de ani, a încetat înaintea expirării duratei normale după ce prefectul Florentina Hogea a emis un ordin în acest sens, a informat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Arad, Eugenia Crainic.

"Prefectul judeţului Arad, Florentina Horgea, a emis în data de 20 februarie a.c. Ordinul nr. 138/ 2018, privind încetarea de drept a mandatului de primar al oraşului Sebiş, funcţie ocupată de Gheorghe Petru Feieş", a declarat printr-un comunicat de presă, transmis marţi, Eugenia Crainic.

Potrivit sursei citate, încetarea mandatului de primar al oraşului Sebiş survine în urma solicitării Agenţiei Naţionale de Integritate nr. 3039/G/II din 31.01.2018, care a stabilit starea de incompatibilitate în care s-a aflat primarul Gheorghe Petru Feieş.

"Până la data organizării alegerilor parţiale, atribuţiile funcţiei de primar vor fi preluate de o altă persoană, cel mai probabil viceprimarul oraşului", a adăugat Eugenia Crainic.

În urma verificărilor efectuate la Primăria oraşului Sebiş de către Agenţia Naţională de Integritate în luna mai a anului 2014, s-a stabilit că Gheorghe Petru Feieş s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 17 iunie 2008 - 22 aprilie 2013, el deţinând simultan cu funcţia de primar şi funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

La scurt timp, edilul a atacat decizia ANI la Curtea de Apel Timişoara, instanţă care i-a respins însă acţiunea. Nemulţumit de soluţie, Gheorghe Petru Feieş a făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei. Prima şedinţă în cauză a avut loc în octombrie 2016, iar soluţia a fost dată abia acum.

Prin această sentinţă definitivă pronunţată în data de 17 ianuarie, ÎCCJ face cunoscut că "respinge recursul declarat de reclamantul Gheorghe Petru Feieş împotriva sentinţei civile nr. 234 din 25 septembrie 2014 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat". AGERPRES

21.02.2018
218 vizualizari
+ SHARE   
 
0 comentarii
 


 
Contacteaza primaria ta!
Pentru a vedea sesizarile dintr-o anumita localitate, selectati localitatea din lista de mai jos. Daca localitatea care va intereseaza nu exista in lista noastra, atunci trimiteti un mesaj la adresa info@domnuleprimar.ro cu numele localitatii, judetul din care face parte si datele de contact ale primariei.
Va multumim.

Arad
Chisineu Cris
Curtici
Ineu
Lipova
Nadlac
Pancota
Pecica
Santana
Sebis


Legenda
primar care a raspuns la cel putin o sesizare.
primar care nu a raspuns la nici o sesizare.

Taraba cu ziare
Nu exista publicatii in judetul Arad pentru ziua de azi.


 
Informatii din Arad

Get Adobe Flash player


Get Adobe Flash player

 
 
Ultimele videouri Domnule Primar
 
 
Cauta sesizari
Sesizari din judetul:
 
 
Cauta dupa cuvantul:
 
Cauta sesizarea cu codul:
 
Primarii partenere
 
Bloguri
 
 
 
Copyright © 2019 DomnulePrimar.ro
Web Design - Direct Design