Vremea la:
azi /      maine /
Curs:
EURO: 4,4549       USD: 3,2121
 
Login primari
 
Am uitat parola
 
 
 
-    

Municipiul BISTRITA va cheltui cu 35 la suta mai mult decat va incasa, potrivit proiectului de buget pe 2018

Primarul Ovidiu Cretu

Proiectul de buget pentru anul 2018 al municipiului Bistriţa, prezentat marţi, într-o conferinţă de presă, de către primarul Ovidiu Creţu, arată că administraţia va cheltui cu 35% mai mult decât veniturile estimate a fi încasate, depăşind 242 milioane lei.

Potrivit proiectului de buget, veniturile vor fi de aproximativ 178,9 milioane lei, însă cheltuielile vor depăşi 242,7 milioane lei.

Mai mult, raportat la bugetul pe anul 2017, fără a include salariile angajaţilor din învăţământ, care acum sunt virate prin intermediul inspectoratelor şcolare, nivelul cheltuielilor creşte, în acest an, cu aproape 97 milioane lei, adică cu două treimi peste sumele cheltuite în anul precedent.

Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, consideră că bugetul pe 2018 este unul axat pe dezvoltare şi care urmează “linia crescătoare a bugetelor din ultimii ani”.

“Se înscrie în linia crescătoare a bugetelor din ultimii 10 ani şi în liniile directoare ale strategiei de dezvoltare a municipiului Bistriţa 2010-2030, strategie aprobată de Consiliul Local. Este un buget axat pe dezvoltarea municipiului. Procentul cel mai mare al cheltuielilor, şi în acest an, se referă la investiţii. Este un buget care pregăteşte atragerea fondurilor europene pe perioada de finanţare 2018-2020 + 2”, a declarat Creţu.

În ceea ce priveşte veniturile, circa 70% dintre acestea provin din impozite şi taxe şi din cota de impozit pe venit, aceasta din urmă fiind cu aproximativ 20 milioane lei mai mică faţă de 2017, în urma reducerii procentului de impozitare de la 16 la 10%.

Raportat la cheltuieli, peste 37% din suma estimată va merge către investiţii, incluzând proiectele cu finanţare europeană, circa 29% reprezintă cheltuielile de personal, iar 19,45% sunt cheltuielile cu bunurile şi serviciile.

Primăria Bistriţa
speră să obţină, în acest an, circa 32 milioane euro din bani europeni prin proiectele depuse pe Programul Operaţional Regional, din care 15 milioane euro pentru reabilitarea termică a 74 de blocuri, iar alte 12 milioane euro, pentru reabilitarea şi modernizarea a trei şcoli gimnaziale. AGERPRES

07.02.2018
109 vizualizari
+ SHARE   
 
0 comentarii
 


 
Contacteaza primaria ta!
Pentru a vedea sesizarile dintr-o anumita localitate, selectati localitatea din lista de mai jos. Daca localitatea care va intereseaza nu exista in lista noastra, atunci trimiteti un mesaj la adresa info@domnuleprimar.ro cu numele localitatii, judetul din care face parte si datele de contact ale primariei.
Va multumim.

Beclean
Bistrita
Bistriþa Bârgãului
Lechinta
Nasaud
Sangeorz-Bai


Legenda
primar care a raspuns la cel putin o sesizare.
primar care nu a raspuns la nici o sesizare.

Nu exista publicatii in judetul Bistriţa Năsăud pentru ziua de azi.


 
Informatii din Bistriţa Năsăud

Get Adobe Flash player


Get Adobe Flash player

 
 
Ultimele videouri Domnule Primar
 
 
Cauta sesizari
Sesizari din judetul:
 
 
Cauta dupa cuvantul:
 
Cauta sesizarea cu codul:
 
Primarii partenere
 
Bloguri
 
 
 
Copyright © 2018 DomnulePrimar.ro
Web Design - Direct Design