Vremea la:
azi /      maine /
Curs:
EURO: 4,4549       USD: 3,2121
 
Login primari
 
Am uitat parola
 
 
 
-    

ORAVITA: Tun imobiliar cercetat de DNA

Ionel Goga

Primăria Oravița a câștigat într-o zi 78.000 euro, prin vânzarea unui teren de 3.500 mp, dar, în aceeași zi, a pierdut 312.000 euro, prin revânzarea aceluiași teren. Primarul de atunci al orașului cărășan  zice că n-a știut nimic despre dubla tranzacție și aruncă pisica în curtea Comisiei de licitație de la Primăria Oravița. DNA, Serviciul Teritorial Timișoara, a deschis un dosar penal în care încearcă să afle de ce a dat primăria orăvițeană cu piciorul la 312.000 euro.

Istoria tranzacției începe în anul 2009, atunci când reprezentanta unei societăți comerciale din Timișoara face un drum până la Oravița și îi spune primarului Ionel Goga că vrea să cumpere un teren, ca să ridice acolo un supermarket. 

Primarul anunță licitație pentru un teren intravilan, aflat la marginea orașului, în suprafață de 3.500 mp, dar care dispunea de toate facilitățile. Canalizare, energie electrică, telefonie mobilă și acces direct la șoseaua Oravița – Timișoara. Un evaluator selecționat de pe SEAP intră și el în scenă, la solicitarea administrației orășenești. 

PFA Florian Petre, tot din Timișoara, stabilește un preț de 22 euro pe mp pentru terenul ce urma să fie vândut. Comisia de licitație ia de bun prețul stabilit de evaluator și, în 27 iulie 2009, deschide plicurile cu ofertele de cumpărare a celor trei societăți care au depus oferte, respectiv Rolman Investement din Timișoara, Probio din Bacău și Risan din Cluj. 

Cei mai muți bani i-a oferit firma Rolman, adică 78.000 euro. Celelalte două societăți participante au oferit cu 500 și, respectiv, 250 euro mai puțin decât firma câștigătoare, care, întâmplător, conform datelor de la Oficiul Registrului Comerțului Timiș, a fost înființată cu doar trei luni înaintea licitației de la Oravița. Tranzacția prin care Rolman a intrat în posesia terenului de 3.500 mp s-a efectuat la Biroul Notarial Oana Faur, tot din Oravița.

La nici două ore de la momentul în care firma Rolman a devenit proprietar al terenului cumpărat de la primăria orăvițeană cu 78.000 euro, la același notariat are loc o nouă tranzacție. Societatea Rolman, reprezentată de administratorul Iancu Oana Simona, în același timp și asociat unic, vinde terenul proaspăt cumpărat către o altă firmă privată, cu un preț de 5 ori mai mare. 

Prețul noii tranzacții este de 390.000 euro, ceea ce înseamnă că Rolman a câștigat 312.000 euro, iar Primăria Oravița a pierdut aceeași sumă. Dacă semnatarul plângerii către DNA, Serviciul Teritorial Timișoara, spune că Rolman a cumpărat subevaluat terenul, aceeași persoană susține că Rewe Projektentwicklung România (proprietarul lanțului de magazine Penny) a cumpărat supraevaluat același teren, al cărui metru pătrat a sărit, în două ore, de la 22 euro/mp la 112 euro/mp. Noul proprietar al suprafeței de 3.500 mp a preluat de la vânzător și cea mai mare parte din clauzele conținute în contractul încheiat cu Primăria Oravița, prin care intra în posesia terenului.

Astfel că proprietarul Penny trebuia să edifice magazinul în 18 luni, de la data obținerii autorizației de construcție, să investească aproximativ 700.000 euro în acesta și să creeze peste 20 de locuri de muncă, precum și o parcare pentru 40 de autoturisme. 

Ce este important în conținutul caietului de sarcini al licitației câștigate de firma Rolman  este faptul că în cazul înstrăinării terenului achiziționat, noul proprietar (în cazul nostru, Rewe Projektentwicklung România) este obligat să ridice atât magazinul promis, cât și parcarea din jurul acestuia. Este evident pentru oricine că firma Rolman a fost doar un intermediar în această afacere păguboasă pentru Primăria Oravița

Afirmația este susținută și de faptul că același tip de „afacere“ cu terenuri pe care urma să fie ridicat un market Penny s-a consumat și în orașul Huedin din județul Cluj, în aceiași ani 2009 și 2010. Interesant de consemnat este că firma Rolman, cea care a câștigat 312.000 euro în urma unei afaceri cu trecut urât mirositor, a avut cel mai mare profit de la înființarea sa până la data prezentului articol, adică 843.833 lei, peste 200.000 euro la nivelul anului 2009, dar și cele mai mari datorii, însumând 1.709.051 lei (adică peste 500.000 euro) în același an. Firma Rolman a avut atunci un singur angajat și principalul obiect de activitate era cel de promovare și dezvoltare imobiliară.

Ionel Goga (fost primar PDL-ist al orașului Oravița în perioada tranzacționării terenului Penny Market) spune că nu are nicio legătură cu afacerea pe care singur a parafat-o la notar. 

„Nu am eu nimic cu asta. La mine a venit atunci o doamnă de la Timișoara și a solicitat un teren, ca să facă un magazin alimentar. I-am zis să facă cerere și să o depună la secretariat. Comisia de licitație a urmat procedura legală, a stabilit un preț pe mp (22 euro?!), în urma evaluării făcute de către un evaluator selectat de pe SEAP, a lansat caietul de sarcini și a demarat licitația. Eu nu am făcut parte din Comisia de licitație. Nu am nicio idee de vreo manevră financiară făcută atunci în favoarea Partidului Democrat“, a declarat Ionel Goga.  

El a mai spus că nu a fost întrebat niciodată de vreun procuror despre tranzacția „teren pentru Penny Market“, iar la DNA Timișoara încă nu a fost chemat, scrie Cotidianul.

02.04.2018
132 vizualizari
+ SHARE   
 
0 comentarii
 


 


 
Informatii din judetul tau

Get Adobe Flash player


Get Adobe Flash player

 
 
Ultimele videouri Domnule Primar
 
 
Cauta sesizari
Sesizari din judetul:
 
 
Cauta dupa cuvantul:
 
Cauta sesizarea cu codul:
 
Primarii partenere
 
Bloguri
 
 
 
Copyright © 2018 DomnulePrimar.ro
Web Design - Direct Design