Vremea la:
azi /      maine /
Curs:
EURO: 4,4549       USD: 3,2121
 
Login primari
 
Am uitat parola
 
 
 
-    

Primaria TARGU-JIU va repartiza 60 de locuinte ANL in aceasta vara; Lucrarile de modernizare a Salii Sporturilor au fost receptionate

Primarul Marcel Romanescu

Un număr de 60 de locuinţe ANL vor fi repartizate în această vară, 40 dintre acestea fiind situate în două blocuri noi din Târgu-Jiu, iar alte 20 în locaţii la care vechii solicitanţi au renunţat, a declarat primarul municipiului, Marcel Romanescu. El a afirmat că au fost depuse circa 1.200 de cereri pentru obţinerea unei locuinţe ANL în Târgu-Jiu.

“Până pe data de 28 februarie se mai pot actualiza dosarele solicitanţilor de ANL. Noi am intrat deja într-o procedură de verificare, dar au fost înştiinţaţi toţi cei care au dosare pentru ANL să-şi actualizeze acele dosare până pe 28 februarie. Avem, la acest moment, 1.175 de solicitări şi în vara aceasta vor fi repartizate în jur de 60 de locuinţe ANL, 40 de locuinţe în cele două blocuri care se construiesc în cartierul Narciselor, plus încă 20 de locuinţe la care vechii solicitanţi au renunţat, în diferite zone ale municipiului Târgu-Jiu. Locuinţele vor fi repartizate tinerilor care au depus cereri pe baza unui punctaj care se va face, iar lista va fi aprobată de Consiliul Local”, a spus Marcel Romanescu.

Şeful Serviciului Investiţii din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, Raul Chiriac, a afirmat că, potrivit datelor transmise de ANL, lucrările la cele două blocuri noi vor fi definitivate în luna mai, preconizându-se că recepţia va fi finalizată în iunie.

“Zona respectivă este complet viabilizată de către municipalitate, atât în ceea ce priveşte echiparea cu reţelele tehnico-edilitare, cât şi reţeaua stradală. Tot în zona Narciselor mai avem două proiecte aprobate deja, cuprinse în programul ANL, vizând construirea a două noi blocuri similiare, tot cu 40 de unităţi locative. Un alt proiect pe care îl demarăm în această perioadă, tot în acea zonă, pentru a definitiva întreaga suprafaţă destinată locuinţelor pentru tineri, încă 3 blocuri, care vor fi depuse în acest an la ANL. În ceea ce priveşte perspectiva, pe o suprafaţă preluată de municipalitate de la MApN, o suprafaţă de 40 de hectare, vrem realizarea unei zone rezidenţiale, cu un nou cartier de locuinţe cu circa 1.000 de unităţi locative destinate tinerilor, cât şi locuinţe sociale”
, a menţionat Raul Chiriac. AGERPRES

Recepţia la terminarea lucrărilor efectuate la Sala Sporturilor din Târgu-Jiu a avut loc pe 21 februarie, valoarea investiţiei de modernizare a obiectivului fiind de 2 milioane de lei, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, primarul Marcel Romanescu.

“Ieri, au fost prezenţi la Sala Sporturilor cei care făceau parte din comisia de recepţie, recepţia s-a finalizat fără niciun fel de problemă, în acest moment putem discuta de o sală recepţionată. Urmează să semnăm în perioada imediat următoare şi protocolul de predare-primire între Compania Naţională de Investiţii şi Primăria Târgu-Jiu”, a afirmat Romanescu.

Valoarea investiţiei de modernizare a Sălii Sporturilor din Târgu-Jiu s-a ridicat la circa două milioane de euro, bani de la Compania Naţională de Investiţii. Printre lucrările efectuate se numără extinderea capacităţii de la 770 de locuri la aproximativ 1.230 de locuri, înălţarea tribunelor, realizarea de tribune pentru zona VIP şi în partea opusă, cu intrare separată, cu foaier separat, înlocuirea suprafeţei de joc, extinderea tâmplăriei, schimbarea faţadelor sălii, redimensionarea instalaţiei de climatizare pentru noua capacitate şi modernizarea vestiarelor şi a grupurilor sanitare, dar şi a celorlalte spaţii conexe.

Inaugurarea obiectivului va avea loc la sfârşitul lunii martie, eveniment ce va coincide cu debutul Campionatului European de Box Under 22.

Totodată, Marcel Romanescu a anunţat că, pe parcursul acestui an, vor fi amenajate şase baze sportive multifuncţionale la unităţi şcolare din municipiu, printre care Liceul cu Program Sportiv, Liceul Teologic şi Liceul de Arte Plastice. AGERPRES

22.02.2018
101 vizualizari
+ SHARE   
 
0 comentarii
 


 


 
Informatii din judetul tau

Get Adobe Flash player


Get Adobe Flash player

 
 
Ultimele videouri Domnule Primar
 
 
Cauta sesizari
Sesizari din judetul:
 
 
Cauta dupa cuvantul:
 
Cauta sesizarea cu codul:
 
 
Cei mai activi primari din ultimele 7 zile
Nicolae Robu (PNL) Nicolae Robu (PNL)
Timisoara
(9 raspunsuri
)
Gabriel Mutu (PSD) Gabriel Mutu (PSD)
Bucuresti - Sect. 6
(1 raspuns
)
Florin Tiberiu Iacob Ridzi (PNL) Florin Tiberiu Iacob Ridzi (PNL)
Petrosani
(1 raspuns
)
Ionut Pucheanu (PSD) Ionut Pucheanu (PSD)
Galati
(1 raspuns
)
Florea Daniel (PSD) Florea Daniel (PSD)
Bucuresti - Sect. 5
(1 raspuns
)
 
Primarii partenere
 
Bloguri
 
 
 
Copyright © 2018 DomnulePrimar.ro
Web Design - Direct Design