Vremea la:
azi /      maine /
Curs:
EURO: 4,4549       USD: 3,2121
 
Login primari
 
Am uitat parola
 
 
 
-    

Primaria municipiului ROMAN va construi peste 800 de noi locuri de parcare

Primarul Lucian Micu

Primăria municipiului Roman va construi, în următorul an și jumătate, încă aproximativ 800 de noi locuri de parcare. Anunțul a fost făcut de primarul Lucian Micu la întâlnirea pe care acesta a avut-o pe 30 ianuarie cu reprezentanții asociațiilor de proprietari, discuții care au avut ca temă dezbaterea bugetului pe anul în curs.

Pe lângă solicitările de amplasare de coșuri de gunoi și bănci, asociațiile au mai solicitat și doborârea sau toaletarea de arbori. Un alt subiect a vizat modificarea prețului pentru colectarea și transportul deșeurilor, tariful urmând să scadă în acest an după ce toate primăriile din zona Roman și Consiliul Județean vor aproba atribuirea contractului de salubrizare către Rossal, societate care a câștigat licitația pentru a duce deșeurile din toată zona noastră la depozitul de la Girov.

Edilul le-a explicat mai întâi de toate faptul că bugetul pe anul în curs nu permite foarte multe investiții, însă prin programul multianual de realizare alei și parcări în oraș, ce se va încheia în mai 2019, se vor mai crea noi locuri de parcare și se vor asfalta peste 16.000 de metri pătrați de alei.

„Le-am prezentat ceea ce vom realiza anul acesta în materie de modernizări alei și realizări parcări de reședință. În același timp, le-am explicat administratorilor și președinților că, în 3-4 luni, prețul la colectarea și transportul deșeurilor va scădea la aproximativ 6,40 lei de persoană, odată cu darea în funcțiune a stației de sortare și transfer de la Cordun. În același timp, este foarte important de știut că, împreună – Primărie, asociații de proprietari și cetățeni –, trebuie să conștientizăm importanța colectării selective a deșeurilor.


Operatorul de salubrizare va amplasa pubele pentru fiecare tip de deșeuri, dar cetățenii trebuie neapărat să ducă fiecare tip de deșeu la containerul său. Spun asta deoarece, de la 1 ianuarie 2019, se va reintroduce taxa de mediu și aceasta va fi de 180 de lei pe tonă. Ea va fi calculată la cantitatea pe care o ducem la depozitul de la Girov, deci este în interesul nostru al tuturor să ducem cât mai puține deșeuri, iar asta se poate face doar prin colectarea selectivă. Sunt conștient că este mult de muncă, dar cred că, prin implicare, vom reuși să respectăm mediul, să păstrăm curățenia în oraș, să fim și mai educați și mai civilizați
”, a declarat primarul Lucian Micu.

Reprezentanții asociațiilor au solicitat ca imobilele neîntreținute să fie supraimpozitate, bănci și coșuri de gunoi, precum și stâlpi de iluminat în zona Policlinicii din centrul orașului.

Primarul Lucian Micu a anunțat că, în lunile următoare, va mai organiza două întâlniri cu asociațiile de proprietari, la una la care să fie invitat și operatorul de salubritate, iar la cealaltă să fie prezent un reprezentant al societății de apă și canalizare, scrie Administratie.ro.

07.02.2018
67 vizualizari
+ SHARE   
 
0 comentarii
 


 


 
Informatii din Moldova

Get Adobe Flash player


Get Adobe Flash player

 
 
Ultimele videouri Domnule Primar
 
 
Cauta sesizari
Sesizari din judetul:
 
 
Cauta dupa cuvantul:
 
Cauta sesizarea cu codul:
 
Primarii partenere
 
Bloguri
 
 
 
Copyright © 2018 DomnulePrimar.ro
Web Design - Direct Design