Vremea la:
azi /      maine /
Curs:
EURO: 4,4549       USD: 3,2121
 
Login primari
 
Am uitat parola
 
 
 
-    

3,5 milioane de lei, alocate de Guvern pentru reabilitarea sistemului de termoficare din municipiul SUCEAVA

Primarul Ion Lungu

Contractul de finanţare prin care Guvernul alocă suma de 3,5 milioane de lei pentru lucrările de termoficare realizate în acest an a fost semnat, banii urmând să intre în conturile Primăriei Suceava, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.

”În sfârşit, am semnat contractul de finanţare pentru cele 3,5 milioane de lei. Vor veni banii”, a spus presei primarul municipiului Suceava, menţionând că este vorba despre modernizarea a trei puncte termice, Zamca 4, Obcini 4 şi Centru-Parc, precum şi a reţelelor de distribuţie aferente acestora.

Totodată, Lungu a afirmat că străzile pe care s-au efectuat lucrări de termoficare vor fi asfaltate, cel mai probabil, în primăvara anului viitor, solicitând constructorului să completeze şanţurile cu balast pentru ca pe respectivele străzi să se poată circula.

“Mă îndoiesc că în acest an mai toarnă beton şi asfalt. Este şi riscant. Decât să facem lucrări de mântuială, mai bine lăsăm să asfaltăm în primăvară. Am cerut constructorului să mai completeze şanţurile care s-au săpat cu balast în aşa fel încât, mai ales dacă ninge, să se poată parca, să se poată circula în condiţii cât de cât normale”, a declarat Ion Lungu.

Pentru lucrările de termoficare din municipiul Suceava a fost semnat, în luna iunie, un ordin de alocare a sumei de 7 milioane de lei, dar în octombrie, printr-un alt ordin s-a decis alocarea a 3,5 milioane de lei.

În aceste condiţii, lucrările de reabilitare a reţelelor termice nu au fost terminate în 2017, urmând ca în cartierele Zamca şi Obcini ele să fie reluate în primăvara anului viitor. AGERPRES

15.11.2017
37 vizualizari
+ SHARE   
 
0 comentarii
 


 


 
Informatii din judetul tau

Get Adobe Flash player


Get Adobe Flash player

 
 
Ultimele videouri Domnule Primar
 
 
Cauta sesizari
Sesizari din judetul:
 
 
Cauta dupa cuvantul:
 
Cauta sesizarea cu codul:
 
 
Cei mai activi primari din ultimele 7 zile
Nicolae Robu (PNL) Nicolae Robu (PNL)
Timisoara
(9 raspunsuri
)
Gabriel Mutu (PSD) Gabriel Mutu (PSD)
Bucuresti - Sect. 6
(1 raspuns
)
Florin Tiberiu Iacob Ridzi (PNL) Florin Tiberiu Iacob Ridzi (PNL)
Petrosani
(1 raspuns
)
Ionut Pucheanu (PSD) Ionut Pucheanu (PSD)
Galati
(1 raspuns
)
Florea Daniel (PSD) Florea Daniel (PSD)
Bucuresti - Sect. 5
(1 raspuns
)
 
Primarii partenere
 
Bloguri
 
 
 
Copyright © 2018 DomnulePrimar.ro
Web Design - Direct Design